|
PrimeTech |
| |
Partener
|
|
| |
|
|
 |
|
 |
|
|
Software | Servicii
|
Clasificarea Zecimala Universala - Scurta Introducere |
|
|
|
 |
|
 |
|
Raportul Secţiunii de Catalogare-Indexare privind Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România Constanţa 10-12 sept 2009 |
|
|
| ... Pornind de la exemplul Bibliotecii Judeţene din Baia Mare, unde în sistemul BiblioPhil se valorifică la maximum calităţile CZU de organizator al cunoştinţelor, reprezentanta Bibliotecii Universităţii din Craiova, Rodica Trăistaru, relatează din experienţa propriei instituţii în acest domeniu, ştiut fiind faptul că acolo Georgeta Pădureanu a dezvoltat un tezaur bazat pe CZU. |
|
Detalii...
|
CATALOGARE, CLASIFICARE, INDEXARE
Raportul Secţiunii de Catalogare-Indexare privind Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România
Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România Constanţa - 10-12 septembrie 2009
Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR) de anul acesta s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană “I. N. Roman” din Constanţa, în perioada 10-12 septembrie 2009. Tema conferinţei a fost “Continuitate şi schimbare în bibliotecă” . I. Consideraţiuni generale despre conferinţa naţională a ABR A 20-a Conferinţă naţională a ABR a fost deschisă de directoarea instituţiei gazdă, Liliana Lazia. Au urmat cuvinte de salut din partea unor personalităţi precum: Octavian Ştireanu, secretar de stat din Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Aledin Amet, deputat al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Florian Filip, director al Bibliotecii Academiei Române, Elena Târziman, director al Bibliotecii Naţionale a României. Remarcabile au fost în aceste intervenţii informaţiile lui Octavian Ştireanu privind grila de salarizare pentru bibliotecari din cadrul proiectului Legii salarizării unice, şi cele despre două amendamente la legea bibliotecarilor aduse de deputatul tătar Aledin Amet. Acesta a pus accent pe necesitatea schimbării percepţiei factorilor de decizie privind profesia, abilităţile şi activitatea de bibliotecar în bibliotecile româneşti de astăzi. Un amanunţit istoric al Asociaţiei Bibliotecarilor din România a fost făcut de preşedintele asociaţiei, Prof. Mircea Regneală. Prezentarea intitulată “20 de ani în slujba profesiei” a cuprins principalele activităţi ale ABR de la înfiinţarea sa până în prezent. După decernarea premiilor şi a diplomelor ABR au urmat prezentările invitaţilor din străinătate. Gžegož Jancevič, consultant regional la Euromonitor International, a vorbit despre Sistemul de informare online Passport GMID. Wouter Schallier, director executiv al LIBER (Ligue des Bibliothèques Européennes de Recherche) a prezentat Rolul LIBER în sprijinirea bibliotecilor europene de cercetare. Paul Ayris, director al Bibliotecii University College London, a prezentat lucrarea Strategii digitale, perspective europene, în acelaşi context al LIBER. O prezenţă deja obişnuită a conferinţelor naţionale ale ABR a fost Anders Ørom din Danemarca, mai discret ca de obicei, dar, cu siguranţă, un bun ascultător al tuturor alocuţiunilor, – cunoaşte bine limba română – unul care va şti să tragă concluzii corecte după această conferinţă. În partea a doua a primei zile au fost prezentate foarte sugestiv (i.e. cu descriere, performanţe şi exemplificări audio-video) Noile baze de date EBSCO de către reprezentanta firmei Romdidac SA, Mihaela Stepănescu. Prezentarea a fost urmată de lansarea celei mai recente apariţii din colecţia “Biblioteca ABR”, Noi studii de biblioteconomie a Prof. Mircea Regneală. Cartea a fost prezentată cu vervă de Constantin Mălinaş. Imediat după aceea s-au deschis sesiunile de comunicări ale secţiunilor profesionale ale asociaţiei, sesiuni care au continuat în a doua zi a conferinţei naţionale. II. Raport asupra lucrărilor Secţiunii de Catalogare-Indexare a ABRSpre deosebire de alţi ani, anul acesta aproape toate sesiunile de comunicări ale secţiunilor profesionale au avut puţini participanţi, motivul principal fiind, se pare, lipsa fondurilor pentru deplasarea membrilor ABR interesaţi. Au fost cazuri de biblioteci centrale universitare care au avut doar unul sau doi reprezentanţi la aceasta conferinţă naţională, situaţie fără precedent în istoria asociaţiei. La Secţiunea de Catalogare-Indexare, un număr de 14 participanţi din biblioteci universitare, judeţene şi şcolare plus o bibliotecă specializată, au reuşit să comunice lucruri interesante şi să creeze o atmosferă de conlucrare, mai ales în domeniul limbajelor de indexare şi al reprezentării subiectelor documentelor prin acestea. În lipsă de lucrări, chiar dacă tema conferinţei a fost anunţată cu suficient timp înaintea conferinţei, cu un număr de reveniri şi chemări insistente pentru anunţarea intenţiei de prezentare, singura lucrare prezentată a fost una despre un nou standard internaţional pentru construirea de tezaure. Vom reveni la aceasta. În ordine cronologică, s-a început prin informarea participanţilor cu privire la stadiul actual al proiectului Lives-Ro de validare a vedetelor de subiect din limbajul RAMEAU, răspunzând astfel interesului manifestat de aceştia. În acest context s-a reamintit modul în care au decurs lucrările întrunirii de lucru a Secţiunii de Catalogare-Indexare de la Iaşi din 17-18 iunie 2009. Problema accesului la aplicaţia Lives-Ro existentă, dar inaccesibilă încă, pe site-ul Bibliotecii Naţionale a României, a constituit un moment esenţial al dezbaterilor. Accesul la această aplicaţie ( http://lives.bibnat.ro/lives), deşi anunţat printr-un e-mail din august 2009 ca posibil, încă nu este disponibilizat, ceea ce dăunează caracterului transparent al activităţilor din cadrul grupului de lucru. În numele transparenţei, s-a citit ultimul raport al coordonatoarei grupului de lucru Lives-Ro, Denise Rotaru, raport întocmit de aceasta în urma întrunirii de lucru de la Iaşi menţionată mai sus. Prezenţa a 4 membri ai grupului de lucru Lives-Ro printre participanţii la aceasta sesiune a intensificat schimbul de idei pe tema autorizaţiei de editare în formatul Lives-Ro, a formei de singular sau plural a vedetelor de subiect, a unor aspecte legate de acces la termenii validaţi deja. Convinsă de utilitatea prezentării unor noutăţi din domeniu într-un cadru organizat ca o conferinţă naţională a asociaţiei bibliotecarilor, Victoria Frâncu a prezentat proiectul ISO 25964 derulat la British Standard Institution de un grup de lucru condus de Stella Dextre Clarke, în lucrarea intitulată “Un nou standard internaţional pentru construirea tezaurelor” . Actualul proiect aflat în derulare va fi supus analizei şi va face obiectul comentariilor unui număr de potenţiali utilizatori la sfârşitul acestui an, conform iniţiatoarei şi coordonatoarei proiectului, Stella Dextre Clarke. Noutatea majoră a acestui standard constă în două aspecte: interoperabilitatea dintre tezaure şi alte tipuri de vocabulare structurate (de exemplu, scheme de clasificare) şi definirea unor formate de schimb şi a unor protocoale de interoperabilitate. Noul standard vine să înlocuiască bine-cunoscutele standarde internaţionale existente, ISO 2788 (1986), pentru construirea tezaurelor monolingve şi ISO 5964 (1985), pentru construirea tezaurelor multilingve. Grupul de lucru constituit pentru derularea acestui proiect are în componenţa sa reprezentanţi ai unor institute de standardizare din 11 ţări: Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Finlanda, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Republica Sud-Africană, Suedia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii. În contextul prilejuit de interoperabilitatea limbajelor de indexare s-a deschis discuţia despre seminarul CZU care va avea loc la sediul Consorţiului CZU de la Haga în luna octombrie 2009. Conform programului anunţat ( http://www.udcc.org/seminar2009/programme.htm) se constată că majoritatea lucrărilor se vor concentra pe aplicaţii noi ale CZU în cadrul unor reţele vizibile online şi se reafirmă că nu se poate face abstracţie de informaţia structurată pusă la dispoziţia utilizatorului de cataloagele sistematice de bibliotecă. Discuţia iniţiată constituie punctul de plecare într-o dezbatere pe tema utilizării cataloagelor sistematice în bibliotecile reprezentate de participanţii la prezenta sesiune de comunicări. Cu această ocazie se invocă discuţiile recente de pe blog-ul ProLibro pe tema CZU ( http://prolibro.wordpress.com/2009/08/25/czu-cenusareasa-softurilor-de-biblioteca/). Acestea au fost iniţiate de Ioana Dragotă de la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare, autoarea unei soluţii de corelare a indicilor CZU cu vedete de subiect create inductiv, soluţie care îmbunătăţeşte accesul la subiecte. Urmează o trecere în revistă a modului în care se valorifică informaţia despre subiectele documentelor reprezentată de cataloagele sistematice în fiecare dintre bibliotecile reprezentate. Pornind de la exemplul Bibliotecii Judeţene din Baia Mare, unde în sistemul BiblioPhil se valorifică la maximum calităţile CZU de organizator al cunoştinţelor, reprezentanta Bibliotecii Universităţii din Craiova, Rodica Trăistaru, relatează din experienţa propriei instituţii în acest domeniu, ştiut fiind faptul că acolo Georgeta Pădureanu a dezvoltat un tezaur bazat pe CZU. Georgeta Petre de la Biblioteca Judeţeană din Constanţa pune problema formei vedetelor Rameau de la BCU Cluj şi BCU Iaşi în momentul finalizării limbajului Lives-Ro. Aceste biblioteci au construit deja fişiere de autoritate care probabil că nu vor corespunde perfect cu cele din Lives-Ro. În continuare Georgeta Petre pune problema utilizării câmpului 610 (pentru vedete de subiect necontrolate) din UNIMARC şi a modului în care se vor modifica acestea în momentul adoptării Lives-Ro, ca unic limbaj de indexare în bibliotecile româneşti. Revenind la cataloagele sistematice, se constată în urma discuţiilor că multe dintre biblioteci menţin încă vechiul catalog pe fişe din motive de securitate, pentru a preîntâmpina disfuncţii în relaţiile cu utilizatorii bibliotecii. De asemenea, în multe biblioteci catalogul informatizat este accesibil numai din interiorul bibliotecii, ieşirea în Internet fiind defectuoasă sau lipsind cu desăvârşire. Este preponderent cazul sistemelor de bibliotecă furnizate de IME, Tinlib şi Tinread. Cu această ocazie Dana Berariu, de la insituţia organizatoare, prezintă avantaje şi dezavantaje ale sistemului Tinlib. Nadia Cristescu, de la Biblioteca ANEFS din Bucureşti, beneficiară a Tinlib, continuă aceeaşi idee şi invocă probleme de vizibilitate a colecţiilor în Internet. Situaţia Bibliotecii Academiei Române este adusă la cunoştinţa participanţilor de către Ligia Caranfil. Organizarea serviciilor este diferită de aceea a altor biblioteci, în sensul că un serviciu face redactarea fişelor şi indexarea şi un altul, clasificarea subiectelor. Clasificarea se face după tabele care datează dinaintea ediţiei medii în limba română elaborate de Biblioteca Naţională a României, lucru surprinzător pentru toţi participanţii prezenţi. Se propune ca soluţie de grăbire a proceselor de clasificare-indexare a documentelor efectuarea practicii studenţilor de la Bibliologie şi Ştiinţa Informării pe cataloagele Bibliotecii Academiei Române şi scanarea fişelor de catalog dactilografiate, după modelul existent la BCU Iaşi. Mioara Voncilă, de la Biblioteca Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi prezintă sistemul integrat de bibliotecă numit Koha, produs în Noua Zeelandă şi utilizat de biblioteca lor. Sistemul bazat pe Unimarc răspunde cerinţelor bibliotecii. Mioara Voncilă a făcut o propunere interesantă pentru un proiect de maximă utilitate pentru bibliotecari: alcătuirea unui dicţionar englez-român de termeni şi sintagme întâlnite în texte specializate de bibliologie şi ştiinţa informării, pentru care se găsesc mai greu echivalenţi în limba română, sau se utilizează calcuri lingvistice, de exemplu: digitizare, hipertext, metadate, ciberspaţiu etc. Valeria Grigore de la Biblioteca Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" prezintă situaţia indexării precizând că instrumentul folosit în acest scop este LCSH. Una dintre problemele cu care se confruntă este deselecţia publicaţiilor, biblioteca deţinând multe documente de tehnică vechi, în limba rusă. Georgeta Stanciu de la Biblioteca Universităţii Politehnica din Bucureşti prezintă situaţia indexării la această bibliotecă accentuând asupra lipsei de personal, cei doi bibliotecari care activează fiind nevoiţi să facă şi catalogare şi clasificare şi retroconversie în Aleph 500. De asemenea invocă probleme cu serverul. ConcluzieSesiunea de comunicări a Secţiunii de Catalogare-Indexare a ABR s-a desfăşurat sub semnul conlucrării şi a schimbului de opinii privind activităţile de catalogare-indexare ale bibliotecarilor prezenţi. Fără ca acest lucru să se fi afirmat explicit, activităţile specifice nu pot face abstracţie de instrumente autorizate pentru buna lor desfăşurare. Unul dintre aceste instrumente – limbajul Lives-Ro – este pe cale să fie desăvârşit prin muncă asiduă şi sistematică. Un altul, CZU, este bine cunoscut şi utilizat în 95% din biblioteci, dar inegal, neunitar, cu adaptări locale. Se impune prin urmare ca achiziţionarea Master Reference File (MRF) să devină unul din obiectivele prioritare ale bibliotecilor româneşti. Consorţiul CZU acordă condiţii avantajoase de achiziţionare în regim partajat al acestui standard. Odată impus pe plan naţional, MRF va deveni instrumentul de referinţă folosit pentru clasificarea documentelor. 22 septembrie 2009 Dr. Victoria Frâncu Preşedintă a Secţiunii de Catalogare-Indexare a ABR
|
|
Data: 2009-11-11 21:27:36 Autor: Dr. Victoria Frâncu |
Sursa: http://www.abr.org.ro/PV_indexare_septembrie_2009.html |
|
 |
|
 |
|
SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE PENTRU COPII ŞI TINERET - Chisinau |
|
|
| Atelierul „Programul integrat de informatizare a bibliotecii «Bibliophil»: caracteristici şi posibilităţi de aplicare” a fost destinat nu numai bibliotecarilor din bibliotecile de colegiu şi
şcolare, dar şi celor din bibliotecile publice interesate să-şi modernizeze activitatea.
Au contribuit la organizare: Biblioteca Colegiului de Construcţii din Chişinău, Consiliul Directorilor de Colegiu şi Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova. |
|
Detalii...
|
SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE PENTRU COPII ŞI TINERET ediţia a XIII-a, 1-4 aprilie 2009
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XIII-a, a avut loc în perioada 1-4 aprilie 2009 la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”. Au fost prezentate mai mult de 8000 publicaţii, de la 105 edituri, din 9 ţări: Republica Moldova, România, Belarus, China, Franţa, Germania, SUA, Rusia, Lituania. Salonul a fost vizitat de majoritatea elevilor din municipiul Chişinău, de copii din Străşeni, Anenii Noi, Criuleni, Hânceşti şi alte raioane. Ambasada SUA a reuşit să aducă la Chişinău compania editorială Scholastic, unul dintre liderii în difuzarea produselor şi serviciilor educaţionale pentru copii. Ambasada Republicii Belarus, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale a organizat participarea la Salon a 13 edituri din Minsk. Cărţile din Franţa au fost expuse de Alianţa Franceză din Moldova, iar cele din Germania –de Sala de lectură germană, de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Din România au participat mai multe edituri din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Piteşti. Din China au fost prezentate cărţi de la 14 edituri. Cărţile editurilor ruseşti au fost reprezentate de mai mulţi difuzori de carte din Moldova: „Biblion”, „Cartea-Chişinău” S. A., „Cartea” S. A., „Pro Noi”. Circa 90 de titluri de carte au fost lansate în cadrul Salonului: Dirimaga, Vladimir Beşleagă; De ce plânge clovnul?, Vasile Romanciuc; Un elefant în vagonul-restaurant, Ianoş Ţurcanu; Alunel, Nicolae Rusu; Rochiţa leneşă, Iulian Filip; Câte sunt pe lumea asta, Valentin Roşca; Cetăţile Moldovei, Mariana Şlapac; Căluţul oştean, Gheorghe Marin şi multe altele. Printre titlurile prezentate sunt şi câteva scrise de copii: SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE PENTRU COPII ŞI TINERET ediţia a XIII-a, 1-4 aprilie 2009 Amuzament pentru singurătatea primordială, Casandra Corbu; Făclia sufletului, Doina Mămăligă; Dăruie clipelor ani, Zinovia Bivol. De o prezentare deosebită a beneficiat şi carteasurpriză a Salonului - Sfredeluş de Aureliu Busuioc, dăruită tuturor copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, care au vizitat expoziţia. În cadrul Salonului a avut loc vernisajul unei expoziţii de ilustraţii de carte pentru copii în original, avându-i ca participanţi pe artiştii plastici: Lilia Popa, Victoria Raţă, Ludmila Şevcenco, Violeta Zabulica-Diordiev, Estella Răileanu, Elena Leşcu, Eduard Maidenberg, Serghei Samsonov, Olga Cazacu. La Forumul Copiilor din Salonul curent s-au întrunit laureaţii Concursului „Cărţi manuscrise”. În total la acest concurs au participat 503 copii cu 233 lucrări, din 26 de raioane şi municipiul Chişinău. Câştigătorii concursului au primit diplome, premii băneşti şi cărţi. Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova i-a revenit Nadejdei Sidorova, cl. XI, Liceul Teoretic „Mihail Grecu”, Chişinău – pentru cartea Легенда о последнем шамане, iar Premiul special al Uniunii scriitorilor din Moldova a fost acordat Rodicăi Ghereg, cl. IX, Liceul „Ion Creangă, s. Hârbovăţ, Anenii Noi – pentru cartea de poezii şi eseuri Ecoul sufletului meu. Bibliotecarii din Republica Moldova, România şi Lituania au participat la Simpozionul „Modernizarea serviciilor în bibliotecile ce servesc copii”, abordând diverse probleme legate de promovarea lecturii, de diversificarea serviciilor în bibliotecile publice pentru copii şi bibliotecile şcolare, de animaţia culturală în biblioteci şi rolul acestora în educaţia tinerelor generaţii. Deosebit de interesantă a fost Conferinţa video Moldova - SUA cu tema: „Cultura informaţională: programe pentru copii şi părinţi”, în care bibliotecarii din Moldova, dar şi oaspeţii din România, Lituania, au avut prilejul să discute cu Carol Legarreta, manager, servicii pentru public în filiale de la Biblioteca Montgomery, statul Maryland. Conferinţa a fost organizată cu sprijinul Centrului de Resurse Informaţionale al Ambasadei SUA. Colega americană a relatat despre câteva experienţe de succes ale bibliotecii sale în vederea atragerii copiilor la bibliotecă, stabilirii parteneriatelor cu diverse agenţii guvernamentale preocupate de educaţia tinerilor, instruirii beneficiarilor ş. a. Participanţii au adresat mai multe întrebări conferenţiarei, manifestând astfel interes pentru subiectele abordate. Atelierul „Programul integrat de informatizare a bibliotecii «Bibliophil»: caracteristici şi posibilităţi de aplicare” a fost destinat nu numai bibliotecarilor din bibliotecile de colegiu şi şcolare, dar şi celor din bibliotecile publice interesate să-şi modernizeze activitatea. Au contribuit la organizare: Biblioteca Colegiului de Construcţii din Chişinău, Consiliul Directorilor de Colegiu şi Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova. Reprezentatul firmei producătoare a softului BiblioPhil a organizat şi o tombolă şi, astfel, Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a obţinut softul gratuit, iar Colegiul Tehnologic din Chişinău şi Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport au obţinut reduceri, respectiv de 60% şi 50%. Salonul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, la care a fost prezent şi Marian Lupu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. S-au acordat 39 de premii şi mai multe menţiuni. Premiul Cartea Anului a fost acordat scriitorului Ianoş Ţurcanu pentru cartea Un elefant în vagonul-restaurant (Editura „Prut Internaţional”, Chişinău), iar Premiul „Simpatia copiilor” i-a revenit scriitorului Nicolae Rusu pentru basmul Alunel. Pentru întreaga activitate în domeniul cărţii pentru copii au fost premiaţi scriitorul Aureliu Busuioc şi pictorul ilustrator Isai Cârmu, care au primit, respectiv, Premiul „Ion Creangă” şi Premiul „Igor Vieru”. Pentru mai multe informaţii despre Salon consultaţi site-ul Internet www.bncreanga.md/scp Eugenia Bejan, secretar al Secţiei Naţionale IBBY
|
|
Data: 2009-11-11 21:23:55 Autor: Eugenia Bejan, secretar al Secţiei Naţionale IBBY |
Sursa: http://87.248.191.115/bnrm/publicatii/files/3/103.pdf |
|
 |
|
 |
|
Classification at a Crossroads: Multiple Directions of Usability - raport |
|
|
| În zilele de 28-30 octombrie 2009, a avut loc la Haga, la sediul Universal Decimal Classification Consortium (Consorţiul CZU) – www.udcc.org un eveniment remarcabil, cu semnificaţii majore pentru utilizatorii sistemelor de clasificare în general şi ai Clasificării Zecimale Universale în special. Evenimentul a fost găzduit de Koninklijke Bibliotheek (Biblioteca Regală) din Haga şi a avut două manifestări distincte: o masă rotundă, intitulată „UDC Editorial Perspectives”, în 28 octombrie şi un seminar internaţional cu tema „Classification at a Crossroads: Multiple Directions of Usability” (Clasificarea la răscruce: multiple direcţii de utilizare), în 29 şi 30 octombrie 2009. |
|
Detalii...
|
În zilele de 28-30 octombrie 2009, a avut loc la Haga, la sediul Universal Decimal Classification Consortium (Consorţiul CZU) – www.udcc.org un eveniment remarcabil, cu semnificaţii majore pentru utilizatorii sistemelor de clasificare în general şi ai Clasificării Zecimale Universale în special. Evenimentul a fost găzduit de Koninklijke Bibliotheek (Biblioteca Regală) din Haga şi a avut două manifestări distincte: o masă rotundă, intitulată „UDC Editorial Perspectives”, în 28 octombrie şi un seminar internaţional cu tema „Classification at a Crossroads: Multiple Directions of Usability” (Clasificarea la răscruce: multiple direcţii de utilizare), în 29 şi 30 octombrie 2009.
La masa rotundă participarea a fost restrânsă şi s-a limitat la membrii Comitetului editorial al Consorţiului CZU şi la cei ai Comitetului consultativ. Un număr de 23 de participanţi au evidenţiat: perspectivele editoriale, etapele în care se află revizuirea Claselor 61 – Medicină şi 1 – Filozofie, proiectele de colaborare ale Consorţiului CZU cu TEL (The European Library), politici editoriale, noua schemă de atribuire a licenţelor de utilizare a CZU şi, foarte interesant, un nou serviciu online, UDC Online Summary and Demonstrator, care va fi lansat gratuit spre sfârşitul anului 2009. Acest serviciu online conţine un rezumat al CZU în număr de 2000 de indici (dublu faţă de rezumatul Clasificării Dewey) şi are drept scop familiarizarea oricărui doritor cu sistemul de clasificare şi caracteristicile sale, modul de utilizare a schemei, fiind un material introductiv foarte valoros pentru cei care predau CZU. Existent deocamdată în limbile: engleză, germană şi olandeză, acest serviciu va fi disponibil în cât se poate de multe limbi în momentul lansării sale la adresa www.udcc.org, inclusiv în limba română.
Programul întâlnirii a fost apreciat ca informativ şi bine structurat de către participanţi. Concret, acesta a inclus în prima parte a zilei:
- concluzii despre restructurarea Clasei 2 – Religie (Looking back on the Class 2 revision: lessons learned – Vanda Broughton)
- stadiul în care se află activitatea de restructurare a Clasei 1 – Filozofie (Revision of Philosophy and facet analysis – Claudio Gnoli), restructurare la care contribuie şi un număr de 3 bibliotecari de la BCU Bucureşti
- situaţia actuală şi problemele revizuirii Clasei 61 – Medicină (The new UDC Medicine class: progress and problems description – Nancy Williamson & I. C. McIlwaine)
- actualizări recente ale Tabelei de indici auxiliari de limbă (UDC language table: overview of recent updates – Edgardo Civallero)
- activităţi recente, contribuţii şi probleme întâmpinate în actualizarea Tabelei de indici auxiliari generali de loc şi a celor auxiliari speciali de genuri literare (Area Tables and Literary Genres recent work and contributions and questions raised – Aida Slavic)
În partea a doua, noul serviciu online descris mai sus a fost prezentat de către iniţiatorii săi: Aida Slavic, Jiri Pika, Miguel Benito şi Gerhard Riesthuis. Ultima prezentare a fost aceea a editorului şef al schemei, care a vorbit despre perspectivele majore ale dezvoltării editoriale şi consolidarea politicilor consorţiului pentru îmbunătăţirea CZU ca limbaj, vocabular şi structură (Major perspectives for editorial development and consolidation of policies – Maria Inês Cordeiro).
Seminarul internaţional, al doilea din seria începută în iunie 2007, a beneficiat de o largă audienţă. Au fost prezenţi 135 de participanţi din 32 de ţări din Europa, Asia, Statele Unite şi Canada. Au fost prezentate 22 de lucrări interesante şi generatoare de discuţii, acestea fiind disponibile pe site-ul conferinţei (conference programme page).
Prima zi a seminarului a fost deschisă prin cuvinte de salut din partea lui Alan Hopkinson, preşedintele Consorţiului CZU, Aida Slavic, editor asociat şi principalul organizator al evenimentului şi reprezentantul Bibliotecii Regale a Olandei, care a pus gratis la dispoziţia organizatorilor localul bibliotecii pe parcursul celor 3 zile.
Discursul de deschidere al primei zile i-a aparţinut Prof. Dagobert Soergel de la Universitatea din Maryland (Statele Unite). Lucrarea sa intitulată „Illuminating chaos – using classification to harness the web” a confirmat adevărul că Internetul este o lume haotică, mai ales din momentul apariţiei reţelelor sociale dar şi că există posibilitatea ca sistemele de clasificare să ajute la găsirea unor soluţii. În prima parte a lucrării autorul a ilustrat prin exemple modul în care clasificarea, înţeleasă drept o abordare capabilă să creeze structuri semnificative, poate ajuta la o mai bună întrebuinţare a cantităţii imense de informaţii existente în Internet. Oamenii au nevoie de o clasificare semnificativă pentru a-i ajuta în formularea cerinţelor. Sistemele computerizate au nevoie fie de indexare prin vocabulare controlate (construite de oameni sau automat), fie de o structură semantică pentru conversia dintre o cerinţă semantică şi una în text liber (tip Google) în vederea unei mai bune regăsiri. Atât oamenii cât şi sistemele computerizate au nevoie de semantică pentru a înţelege semnificaţia informaţiei odată găsită. În partea a doua s-a referit la haosul creat de numeroasele ontologii care se suprapun parţial cu Sisteme de Organizare a Cunoştinţelor (Knowledge Organization Systems – KOS) care există răzleţ în Internet. A introdus apoi genul de abordare prin hub conceptual a corelării KOS, ceea ce oferă fundamentele pentru căutarea universală bazată pe faţete în Internet.
Sesiunile propriu-zise au început cu lucrările grupate sub tema Classifying Web resources (Clasificarea resurselor Web). Trei participanţi au dezbătut problematica în următoarele lucrări:
- Automated classification: insights into benefits, costs and lessons learned (Clasificarea automată: aprofundare a beneficiilor, costurilor şi lecţii învăţate) – Anders Ardö de la Universitatea Lund (Suedia)
- Intute: from a distributed network to a unified database, lessons learned and future developments (Intute: de la o reţea distribuită la o bază de date colectivă, lecţii învăţate şi dezvoltări ulterioare) – Linda Kerr de la Universitatea Heriot-Watt (Marea Britanie)
- Wikipedia as knowledge organization system (Wikipedia ca sistem de organizare a cunoştinţelor) – Jakob Voss de la Verbundzcentrale des GBV (Germania)
Pentru că Wikipedia este un subiect foarte controversat, dar şi pentru legăturile sale logice cu tematica seminarului, redau în câteva rânduri modul în care acesta a fost abordat. Pornind de la întrebarea: Ce au în comun Wikipedia şi CZU, autorul a făcut o comparaţie între Mundaneum, creaţia celor doi belgieni Paul Otlet, avocat şi Henri La Fontaine, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1913 şi Wikipedia, enciclopedia multilingvă cu peste 3 milioane de articole, accesibilă oricui, de oriunde există o conexiune la Internet.
Mundaneum – imagine din interior
Mundaneum (1910), „the city of knowledge” cum a fost denumit, era un catalog pe fişe menit să ilustreze tot corpusul de cunoştinţe existent începând cu acea dată, organizat sistematic conform Clasificării Zecimale Universale.
Intenţia fondatorului Nupedia, Jimmy Wales, a fost aceea de a strânge într-o enciclopedie în limba engleză articole scrise de experţi în diverse domenii şi oferite publicului ca surse deschise. Modelul wiki a fost adăugat acestui proiect după un an de la iniţierea sa, în 2001, de către Ben Kowitz. Nupedia s-a transformat într-un proiect bazat pe colaborare pentru publicul care era încurajat să scrie articole revizuite ulterior de experţi voluntari în vederea publicării.
Ca urmare, în 2003, a luat naştere prin asimilare Wikipedia, un proiect de enciclopedie deschisă, bazată pe Web, multilingvă, la care poate participa prin colaborare oricine, proiect susţinut de fundaţia non-profit Wikimedia.
Structura conceptuală a informaţiei conform Mundaneum
Wikipedia este organizată ierarhic conform unor categorii wiki care fac parte dintr-un tezaur dinamic, parţial faţetat, parţial precoordonat. La Consorţiul CZU s-a făcut propunerea de colaborare cu Wikipedia în vederea utilizării rezumatului CZU ce conţine 2000 de indici pentru organizarea acestei uriaşe enciclopedii Web.
Sesiunea a doua, intitulată Classification and Thesaurus a inclus 4 lucrări:
- From classification to thesaurus… and back? Subject indexing tools at the library of the Afrika-Studiencentrum Leiden (De la clasificare la tezaur… şi invers? Instrumente de indexare a subiectelor la biblioteca Afrika-Studiencentrum din Leiden – Marlene van Doorn şi Katrien Polman (Olanda)
- Implementation of a UDC-based multilingual thesaurus in a library catalogue: the Case of BiblioPhil (Implementarea unui tezaur multilingv bazat pe CZU într-un catalog de bibliotecă: cazul BiblioPhil – Victoria Frâncu şi Cosmin Sabo de la BCU „Carol I” din Bucureşti, respectiv, Universitatea de Nord din Baia Mare (România)
- Integration of thesaurus and UDC to improve subject access: the Hungarian experience (Integrarea unui tezaur cu CZU pentru îmbunătăţirea accesului la subiecte: experienţa maghiară – Ágnes Hajdu Barát de la Universitatea din Szeged (Ungaria)
- Providing interoperability between thesauri and classification schemes in ISO 25964 (Asigurarea interoperabilităţii între tezaure şi scheme de clasificare în ISO 25964) – Stella Dextre Clarke, consultant independent în informare (Marea Britanie)
Sesiunea a treia, Classification frameworks, concepts, structure and relationships, a cuprins lucrări care au dezbătut problematica structurii schemelor de clasificare, cu un accent vizibil accentuat pe abordările faţetate, dar şi relaţiile dintre diverse sisteme de organizare a cunoştinţelor. Acestea au fost:
- Concepts and terms in faceted classification (Concepte şi termeni în clasificarea faţetată) – Vanda Broughton de la University College London (Marea Britanie)
- Classification transcends library business (Clasificarea transcende activitatea bibliotecilor) – Claudio Gnoli de la Universitatea din Pavia (Italia)
- Specifying intersystem mapping relations: requirements, strategies and issues (Specificarea relaţiilor de concordanţă între sisteme: cerinţe, strategii şi probleme) – Felix Boteram şi Jessica Hubrich Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Köln (Germania)
Ziua a doua a debutat prin discursul cheie al lui Dan Brickley de la Vrije Universiteit Amsterdam (Olanda) intitulat „Open Web standards and classification: foundations for a hybrid approach”. Despre „răscrucea” în faţa căreia se află sistemele de clasificare autorul a vorbit în termenii confruntării dintre aceste sisteme de o valoare intelectuală incontestabilă şi noile tehnologii Web de acces la colecţiile bibliotecilor şi ale altor instituţii de memorie culturală. Noile standarde Web construiesc punţi de legătură între tezaure, ontologii şi baze de date oferind posibilităţi de colaborare, partajare de informaţii şi noi abordări de configurare a interfeţelor pentru utilizatori. Folosind exemple din televiziune, portaluri de informaţii bazate pe subiecte şi trenduri Web 2.0, această lucrare a propus menţinerea sistemelor tradiţionale de clasificare a subiectelor pe o poziţie centrală în descoperirea, adnotarea şi relaţionarea resurselor de informaţii. Cu alte cuvinte, autorul militează pentru păstrarea clasificărilor bibliografice datorită valorii structurii lor semantice pentru organizarea cunoştinţelor în contextul digital global.
Sesiunea a patra s-a intitulat Classification and the Semantic Web şi a cuprins următoarele lucrări, în spiritul tonului dat de discursul iniţial:
- Terminology services (Servicii terminologice) – Ceri Binding şi Douglas Tudhope d ela Universitatea Glarmorgan (Marea Britanie)
- Signposting the crossroads: terminology Web services and classification-based interoperability (Semnalizarea intersecţiei – servicii Web de terminologie şi interoperabilitate bazată pe clasificare) – Gordon Dunsire şi Dennis Nicholson de la Universitatea Strathclyde (Marea Britanie)
- Classificatory ontologies (Ontologii clasificatoare) – A. R. D. Prasad şi Devika Madalli de la Indian Statistical Institute (India)
- Using SKOS in practice, with examples from the classification domain (Utilizarea practică a SKOS[1], cu exemple din domeniul clasificării) – Antoine Isaac de la Vrije Universiteit Amsterdam (Olanda)
Următoarea sesiune, a cincea, intitulată sugestiv New approaches to classification, a surprins prin abordările îndrăzneţe sau mai puţin obişnuite ale sistemelor tradiţionale de clasificare. Lucrările au fost:
- Visual analysis of classification scheme (Analiza vizuală a unei scheme de clasificare) – Veslava Osinska de la Universitatea Nicolaus Copernicus (Polonia)
- UDC and folksonomies (CZU şi folksonomiile) – Alenka Šauperl de la Universitatea din Ljubljana (Slovenia)
- UDC as a nondisciplinary classification szstem for a high-school library (CZU ca sistem de clasificare non-disciplinară pentru o bibliotecă scolară) – Phillippe Cousson de la Liceul Camille Guérin – Poiotiers (Franţa)
Ultima sesiune, a şasea, Classification in library networks a cuprins trei lucrări aparţinând unor autori cunoscuţi din literatura orientată pe CZU. Acestea au fost:
- The role of UDC classification in the Czech Subject Authority File (Rolul clasificării prin CZU în Fişierul de autoritate pe subiecte al Cehiei) – Marie Balikova de la Biblioteca Naţională a Cehiei
- The practical value of classification summaries in information management and integration (Valoarea practică a sumarelor clasificării în managementul şi integrarea informaţiei) – Darija Rozman de la Biblioteca Naţională şi Universitară a Sloveniei
- Using MARC classification format for UDC and mappings to other KO Systems for an enriched authority file (Utilizarea pentru CZU a formatului MARC pentru clasificare şi concordanţe cu alte sisteme de organizarea a cunoştinţelor pentru un fişier de autoritate îmbogăţit) – Rosa San Segundo de la Universitatea Carlos III Madrid (Spania)
Concluzii
Seminarul CZU de la Haga (http://www.udcc.org/seminar2009/), un adevărat congres internaţional prin participare şi prin valoarea şi nivelul înalt al lucrărilor, a fost un succes şi a confirmat odată în plus valabilitatea sistemelor tradiţionale de clasificare în contextul digital global. Bogăţia informaţiilor, diversitatea impresionantă de puncte de vedere şi abordări ale clasificării, schimburile preţioase de idei şi discuţiile inspiratoare sunt argumente în favoarea menţinerii acestor sisteme de organizare a cunoştinţelor, mai ales în condiţiile existenţei unei vaste cantităţi de informaţii care, pentru a fi înţelese, trebuie organizate.
Masa rotundă care a precedat seminarul internaţional a avut ecou prin problemele pe care le-a abordat. Acestea au fost menţionate în discuţia din finalul congresului de Maria Inês Cordeiro, editor şef al Mater Reference File al CZU:
- abordarea faţetată a reviziilor viitoare ale claselor CZU
- revizuirea tabelelor auxiliare
- îmbunătăţirea schemei de acordare a licenţelor pentru CZU Master Reference File
- diferenţierea licenţelor de publicare a schemei de licenţele de utilizare şi de cele pentru scopuri educaţionale
- lansarea noului serviciu de rezumat online al CZU gratuit, în cât se poate de multe limbi posibile
- colaborarea cu TEL şi cu Wikipedia în vederea utilizării CZU ca sistem de organizare a cunoştinţelor.
Ideea desprinsă din titlul primului vorbitor din acest congres, aceea de a utiliza semantica pentru a ţine sub control Internetul a fost dominanta întrunirii în general. Din aceeaşi lucrare a reieşit adevărul că indexarea îmbogăţeşte semantic documentele iar înţelegerea sensului înseamnă reprezentarea cunoştinţelor.
Proiectul de clasificare automată a informaţiilor existente în uriaşa enciclopedie Web, Wikipedia, este o strălucită ilustrare a legăturii dintre proiectul Mundaneum al celor doi învăţaţi belgieni de la începutul secolului 20, Otlet şi La Fontaine şi contextul actual al necesităţii organizării coerente a informaţiilor existente în Internet.
Utilizarea structurii logice a clasificării drept limbaj de comutare, denumit în acest eveniment, cu un termen împrumutat din ştiinţa calculatoarelor, hub, demonstrează valabilitatea arhitecturii sale. Au fost descrise multiple proiecte de corelare a CZU cu sisteme de organizare a cunoştinţelor bazate pe cuvinte pe parcursul lucrărilor seminarului. Unele dintre acestea sunt uriaşe, deja în faze înaintate, aproape de finalizare (HILT project: http://hilt.cdlr.strath.ac.uk/ ), altele, de mai mică anvergură, se utilizează cu bune rezultate pe plan local (Cobiss: http://www.cobiss.si/cobiss_eng.html), altele sunt în stadii intermediare, dar cu mari şanse de aplicabilitate în viitorul apropiat (BiblioPhil: http://www.bibliophil.ro/UDCResearch/). Tendinţa generală este aceea de corelare a terminologiei necontrolate a utilizatorului cu termeni din vocabulare controlate. Sistemele simple de organizare a cunoştinţelor (SKOS) sunt cele care permit interoperabilitatea limbajelor de informare. Condiţia crucială pentru realizarea acestui deziderat este permanenta interacţiune dintre experţii în informare şi cei din domeniul tehnologiei informatiei.
|
|
Data: 2009-11-11 21:06:03 Autor: Victoria Francu |
Sursa: http://www.kosson.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=266%3Audcc-haga-28-30-oct&catid=46%3Aevenimente-in-focus&Itemid=53&lang=ro |
|
 |
|
 |
|
UDC Seminar 2009 - BiblioPhil |
|
|
|
 |
|
 |
|
|